Nu te-am iubit îndeajuns

Şi-am inţeles abia mai ieri

Cînd ţi-am cerut doar un răspuns

Tăcerea mi-a şoptit ”să nu mai ceri”! 

N-am avut timp să te iubesc, maiestre!

Putere n-am avut,nici dor

Şi nici n-am reuşit să prind de veste

Cind ai şoptit spre naţiune ”mor!” 

Dar...oare ai murit? Rămas-ai

De-a pururi lîngă visul meu

Tu.....pur şi simplu prea frumos cîntat-ai

Şi te-a voit alături Dumnezeu! 

Şi......ce ţi-i moartea, cînd la braţ cu tine

E veşnicia, e eternitatea?

Cînd românimea are datorii la tine

Cînd ţi-e datoare chiar latinitatea? 

N-ai fost doar o cometă  trecătoare

Iluzie n-ai fost şi nici fior

Tu eşti o stea, ce încă mai răsare

Şi, ca şi Eminescu-veşnic dor! 

Cu „Albinuţa”-ţi am crescut, stăpîne

Cu acea biblie de căpătîi

A tuturor copilăriilor române

A tuturor românilor-copii 

Eu înspre viaţă, am paşit cu tine!

Şi să citesc, din cartea ta am învăţat!

Şi faptul c-ai murit,e, pentru mine

Cel mai teribil şi mai dur pacat 

Căci n-am ştiut să te iubesc, părinte!

N-am avut timp,iubire şi nici dor,

Dar bate-n piept o inimă fierbinte

Şi-mi spune că eroii...nicicînd mor  

Traieşte, dar, prin Dragostea de mamă

De Patrie, Ţărînă, Infinit

Prin tine,veşnic urmări-vom drama

Unui luceafăr, iar şi iarăşi răstignit.

Comments

ana

0

 

 

BRAVO mi-a placu foarte mult poezia

Wednesday 12 January 2011, 13:48

Post Reply

Name *
Code   
ChronoComments by Joomla Professional Solutions

Submit Comment

Cancel

Name *
Code   
ChronoComments by Joomla Professional Solutions

Submit Comment

Show/Hide Comment form