|
Gretei şi lui Valeriu Mudrea
Nu mai avem
Mori de apă
Ni s-a luat apa,
Ni s-a răpit râul.
Şi grâul, şi grâul.
Nu mai avem
Mori de vânt
Ni s-a luat aerul,
Ni s-a răpit vântul.
Şi cântul, şi cântul.
Libertate ofticoasă. Pace
Umilită. Vreme care
Între butucii minciunii
Ne strânge.
A rămas doar moara
De sânge, de sânge.
Toate sunt, frăţioare,
Împotriva-mi, împotriva-ţi!
Auzi? Departe,
În zări străine,
Huruie mori diavoleşti
De crivăţ, de crivăţ.
Ci, iată, din truda,
Din aburii sângelui
Pe care îl pierdem,
Oblăduitor,
Misterul răsare-n
O nouă mişcare, noua mişcare.
Zădarnic ne impărţiţi
Dinainte coliva.
Căci tot ce împotriva ne stă
De tainele noastre
Pieri-va, pieri-va!
* * *
Lui Romul Munteanu
Nu s-a schimbat nimic
Aproape oriunde, oricând
Unul din picioarele mesei
Este piciorul lui Iuda.
Dar ştiu că
Inima ta de copil,
Cuvântul ce-l spui
E faţa curată de masă,
E painea frătească.
* * *
Lui Mihail Munteanu
Aşa este, frate:
Răul cel mic
Când se varsă
În cel mare,
Îşi pierde numele.
La Pererîta şi Criva se vede
Câte-un păstor mai bătrân
Strigând desperat
Prutului nostru:
„Unde alergi, omule?!“
Ciobani tinerei
Se uită în fluier
Ca în traista cea goala.
Ceaţa pe vale,
Ceaţa în creieri.
Iar noi mai cântăm.
* * *
Lui Dumitru Olărescu
Nu mai am loc
Pe-al meu pamant
De ochii străinului,
De câte văd ei în jur
Şi apucă!
O ţin în braţe pe mama,
Ca pe o iubită;
Că nu mai are loc
Nici ea pe pământ.
Doamne, cât adevăr
Cât adevăr în vorba
Românului nostru:
Urma străinului
S-o arzi
Cu şapte care de lemne!
|
Comments