|
Lui Dan Berindei
Ei erau piatra
Ce pretindea moştenirea
Pământului de sub ea.
Ei apucau sfârcul trompetei cu gura
Ca pe tata la care au supt.
Iar ceasul lor era toba
Care miezul nopţii bătea.
Ei mutau mereu ziua dintr-un loc în altul,
Zăpăcind-o definitiv.
Ei încurcau Dunărea cu Volga,
Drumul spre casă cu drumul spre Praga,
Temniţa cu biserica.
Şi schimbau numele florilor noastre,
Se iscăleau pe faţa pepenilor noştri.
Ei rădeau aurul de pe aripile albinelor,
Rupeau crucea de la pieptul preoţilor,
Şi-o agăţau la gâtul maimuţelor.
Ei se înveleau noaptea cu harta lumii.
Ei ar fi putut sa aibă cea mai frumoasă ţară.
* * *
Mariei Bieşu
În ceasornicul lui Dumnezeu
Locuieşte o privighetoare.
În fiecare dimineaţă
Cântecul ei trezeşte lumina,
Iar acele sale cos
O cămaşă pentru copil.
De fapt, zici tu,
Trebuia să vina copilul,
Dar a venit Cântecul.
|
Comments