Ne-am cunoscut în 2002, când, la invitaţia prefectului de atunci, Toni Mihail Greblă, şi a preşedintelui Consiliului Judeţean, Nicolae Mischie, poetul a acceptat să fie oaspetele judeţului nostru la întâlnirea anuală a Ligii culturale "Fiii Gorjului”, ce s-a desfăşurat în Gorj, în organizarea căreia instituţia la care lucrez – Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale – îşi aducea un aport deosebit. Profund impresionat de moartea fulgerătoare a lui Grigore Vieru, relatez câteva amintiri legate de trecerile acestuia prin Gorj.

Mi-a revenit atunci obligaţia, dar şi onoarea de a avea "grijă" de marele poet, aceasta însemnând să-l însoţesc le toate punctele din programul manifestării. Marele poet mi-a acceptat compania şi din vorbă-n vorbă am avut ocazia să-l cunosc mai îndeaproape pe cel care reprezenta simbolul românismului în Basarabia. Încă de la primele momente ale dialogului nostru, mărturisesc că m-a impresionat simplitatea deosebită a acestei mari personalităţi internaţionale din domeniul literaturii. Această simplitate în vorbire şi în comportament a unui om despre care ştiam că fusese propus de Academia Română pentru Premiul Nobel, simplitate la care se adăuga o înfăţişare pe cât de firavă pe atât de plăcută, însoţită de o privire blândă şi ocrotitoare, întăreau mai-vechea mea părere despre oamenii cu adevărat "mari". În cele două zile ale "întâlnirii" am fost împreună cea mai mare parte a timpului, uneori chiar "la un pahar", şi din discuţiile ce se derulau în mod firesc mi se dezvăluia un om pe cât de talentat pe atât de cult, angajat din toată fiinţa în problemele mari ale ţării sale, între care cea pentru promovarea românismului ocupa locul central. Mi-a povestit printre altele că i se făcuse propunerea de a realiza un abecedar pentru clasa I-a, în realizarea căruia pusese mult suflet, dar mereu se exercitau presiuni din partea rusofililor (a se citi KGB) spre a mai modifica din versurile ce însoţeau manualul, sau de a înlocui numele româneşti proprii din texte cu nume ruseşti.

-Frate Costică, îmi zice el, să puneţi copiilor voştri nume româneşti ! (Ce suflet punea acest om pentru limba noastră românească !)

O altă întâmplare demnă de reţinut s-a petrecut la micul dejun servit la restaurantul "Gorjul" din Târgu –Jiu. Autocarul plecase cu "Fiii..." spre Padeş, iar noi doi am mai întârziat, aşteptând maşina prefecturii, cu care urma să facem deplasarea spre aceeaşi destinaţie, pentru a participa la manifestarea anuală organizată aici spre comemorarea lui Tudor Vladimirescu. În acest timp îl zăresc la o masă şi pe criticul, istoricul literar şi poetul Gheorghe Grigurcu. Ştiam că disputa dintre ei din presa literară şi – prins puţin în încurcătură – am tatonat terenul, astfel încât în următoarele minute ne aflam la aceeaşi masă, iar după câteva schimburi de păreri pe tema fostelor acuze, cei doi conaţionali au ajuns să se lămurească şi să se îmbrăţişeze. Am consemnat în mine ca fiind un moment deosebit şi m-am bucurat că am putut să contribui la "împăcarea" celor două mari personalităţi. S-a consumat în acele clipe ceva din ce ar fi fost păcat să nu se întâmple.

În anul următor, Grigore Vieru a revenit în Gorj. Fotografia îl prezintă în anul 2003, la Tg-Cărbuneşti, când – la propunerea instituţiei noastre – Uniunea Scriitorilor din România a fost de acord ca poetul să primească Premiul pentru literatură « Tudor Arghezi », ce se oferă anual, cu prilejul Festivalului cu acelaşi nume, fiind al zecelea dintre scriitorii din România ce au primit acest titlu de-a lungul anilor. Cu acea ocazie, lui Grigore Vieru i s-a înmânat şi titlul de « Cetăţean de onoare » al oraşului Tg-Cărbuneşti, prilej de alte amintiri cu poetul şi de regrete profunde că nu ne mai putem întâlni.

Constantin Popescu

Comments

Name *
Code   
ChronoComments by Joomla Professional Solutions

Submit Comment

Show/Hide Comment form