|
Au scris poeţi din ţara mare,
Despre destine la popor.
Că peste neamul lor răsare,
Cuvântul sfânt, biruitor. Că vine timp când posedaţii,
Încearcă glia să-i împartă.
Dar vremi îşi scoală iar soldaţii,
Să prindă trădători de soartă. Au spus poeti, că Sfânt Hristos,
Cu Tatăl lui, de SUS ETERN.
Privesc poporul lor frumos,
Şi nu îl lasă în infern. Au zis, că lumea cănd pricepe,
Că adevărul e ascuns.
Minciuna despre neam se rupe,
Şi văd că Vieru-i sfânt şi uns. Au scris poeti, că Vieru-i mare,
Că străluceşte-n univers.
Şi găndul lui în veci nu moare,
Că-i scris cu lira lui in vers. Grigore, că-i precum un zeu,
La neamul lui de azi şi mâine.
C-a fost ales de Dumnezeu.
Să dea Moldovei pâine. Au scris poeti, că nu se poate,
Ca gândul marilor cuvinte.
Să lase gerul peste noapte,
Că Vieru spuse drept, …cu minte. Când vin imperiile cu forţa,
Cu tancul urii peste el.
Că neamul iar ş-aprinde torţa,
Că nu-i de vină....nici mişel. Mi-au spus poetii, că-s duşmani,
Prin ţara sfântului Ştefan.
Ce vor din neam, să scoată bani,
Popor s-ajungă tot orfan. Mi-au zis, că-n biata de Moldova,
Mai sunt idei de trădător.
Ce vrea la neam să-i schimbe “slova”,
Şi frontiera la ogor. Mi-au spus poeţii telepatic,
Că “Vieru”- fost’a doborât.
De clanul cel neemblematic,
Ce neamul nostru l-a urât. Mi-au poruncit şi eu să scriu,
Cu vorbe simple pe-nţeles.
De ce Grigore-i în sicriu.
Şi ţara n-are de cules. Mi-au zis poeţii mei iubiţi,
Născuţi din neamul “dac-sămânţă”.
Că nu vom fi cei biruiţi,
Cât Vieru este-n noi în fiinţă. Să-i spun istoria străveche,
De unde Zei l-au coborât,
Ca să-i ajungă la ureche,
De ce duşmanii l-au urât. Să afle cine-i păcăleşte,
Şi care-s hoţii la Moldova.
De ce minciuna ne-nvrăjbeşte,
Ca să ne ducă “super-nova”. Ei m-au rugat, ca drept să scriu,
Să duc ideea mai departe.
Să chem tot neamul la Sibiu,
Pe rând să le citesc din carte. Să-nşir domol, în ritm şi rimă,
Pe note dulci şi muzicale.
La neam să-i spun că n-are vină,
Şi-n Europa-i pe-a lui cale. Mi-au zis poeţi aşa de multe,
Şi eu nimic nu am uitat.
Am spus cuvintele lor culte,
Pe vinovaţi i-am arătat. Că neamul nostru este mare,
Şi cerul l-a făcut întâi.
În ţară mare cu hotare.
De la-nceput cu căpătâi. Poeţii marilor idei,
Ce timp şi spaţii depăşeşte.
Mi-au spus că vorba de la ei,
Va fi Moldova ce-nfloreşte. Poeţii gândurilor mele,
Ce corespund cu ale tale.
Feresc tot neamul lor de rele,
Că drumul ţării nu-i la vale. Mi-au spus poeţi la neamul mare,
Că daca pleacă-n univers.
Ei lasă lira ca licoare,
Pentru urmaşii lor în vers. Mi-a zis poetul oarecare,
Prin versul sfânt, a lui gândire.
Că neamul nost’’ ajunge mare,
Şi ţara este-n revenire.
----------------------------------------
Mă ia cu frig şi-mi curg sudori,
Când eu citesc din muşatini.
Văd tot trecutul cu fiori,
La geto-daci şi la latini.
-------------------------------------
De n-ar fi sus un Dumnezeu,
Să-mi dea să scriu, să spun, să zic.
Eu n-aş avea pe Terra zeu,
Ş-aş fi o leacă, sau nimic. Şi dacă totu-i relativ,
De lumea este întâmplare.
Rămâne gândul pozitiv,
Ce prinde forme şi culoare.
|
Comments