Scrisoare cátre Grigore Vieru

Scrisoare cátre Grigore Vieru - Spiridon Vangheli

Grigore dragă, e pentru prima oară cînd ai uitat că e ziua ta de naştere. Iată am venit cu mulţi prieteni la tine şi nu ne întîmpini, cum îţi era obiceiul... Te-au coborît în pămînt şi taci. De o lună taci...

Ce noutăţi ţi-am adus? Ţara plînge încă. De acum încolo are cine te apăra — mii şi mii de oameni îndureraţi care au venit să te petreacă pe ultimul drum şi alte sute de mii care n-au putut să ajungă la Chişinău şi au plîns pe la casele lor.

Au dispărut toate cărţile tale din librării!
Mihai Potârniche n-a dormit cîteva nopţi şi a venit la ziua ta de naştere cu un calendar care răscoleşte sufletul. E povestea vieţii tale dramatice într-o splendidă execuţie poligrafică. Chipul tău, cînd senin, cînd plin de durere, răsare pe fiecare pagină altfel, aşa cum sunt versurile tale tipărite mai jos şi alese cu gust şi pricepere de către Mihai Potârniche.
De la „Pui golaşi” pînă la „Ridică-te, Basarabie!” — tot drumul tău de creaţie e cuprins în acest calendar de zile mari.

Alte noutăţi? L-am ascultat mai alaltăseară pe Călin la „Vocea Basarabiei”. Nu e uşor să dai un interviu cînd eşti fiul lui Grigore Vieru. Avea emoţii Călin, dar s-a descurcat, e înţelept şi are caracter. „S-ar fi bucurat şi tata să te audă”, i-am spus la telefon. „Da?” s-a înviorat, ca un copil, apoi a început a plînge...
O, Grigore, de-ai putea măcar să auzi cum sună versurile tale acum! Mai altfel, asta era taina care te apăra?! De cînd ai plecat, poeziile tale parcă s-au desprins de pămînt şi rămîn acolo sus, unde nu le ajunge nimeni, ca să le dea jos! E ca şi cum iese luna de după deal şi se înalţă, şi luminează în noapte, tronînd necuprinsul. Drept că iese cîte un ţînţar nesănătos la cap, care vrea să ajungă la lună, dar să ne punem noi mintea cu ţînţarii?! Curînd vom usca mlaştina, făcătoare de ţînţari, şi ei vor dispărea... Să mai bîzîie atunci!

Ştii, Grigore, acum versurile tale despre mama parcă sunt şi despre tine. Ia ascultă:
Uşoară, maică, uşoară,
C-ai putea să mergi călcînd
Pe seminţele ce zboară
Între ceruri şi pămînt.

În priviri c-un fel de teamă,
Fericită totuşi eşti …
Iarba ştie cum te cheamă,
Steaua ştie ce gîndeşti.

***
Trudită cît ţara întreagă,
Mînuţele tale de ceară
În noaptea cea neagră,
În noaptea cea neagră
Odihnească-se prima oară.
Scriind despre mama, cu 27 de ani în urmă, parcă ai ştiut ce se va întîmpla cu fiecare dintre noi după plecarea ta:

Nu-mi ajung ochi să te plîng,
Nici cuvinte nu-mi ajung,
Drumul meu sub cer e scurt,
Drumul tău în pămînt e lung.

***
Plecată eşti în moarte,
Ci-aproape, nu departe...

Eşti „aproape, nu departe” şi aşa vei rămîne şi în sufletul nepoţilor, al strănepoţilor şi al urmaşilor lor cît va trăi limba română.
Odihneşte, Grigore dragă, eşti „trudit cît Ţara întreagă”.
Ce mai zice mătuşa Dochiţa acolo, sus? N-a uitat că a vrut să te facă popă?

Cam atît deocamdată. Salutări bunilor noştri prieteni: Igor Vieru, Doina şi Ion Aldea-Teodorovoci, Aurel David, Liviu Damian, Victor Teleucă, Petru Zadnipru, George Meniuc, Nicolae Sulac, Ion Vatamanu, Gheorghe Vodă şi celorlalţi.

Cu drag,

Spiridon Vangheli