| Grigore Vieru: “Iubirea este singura dreptate pe lumea asta” |
|
Interlocutor: Andrei Viziru
Dragostea se zice că poate aprinde şi stelele de pe cer. Acest sentiment nobil a fost şi rămâne crezul D-voastră artistic. Totuşi, maestre Grigore Vieru, ţinând cont de globalizare şi de progresul tehnico-ştiinţific, ar putea fi periclitat acest sentiment pe viitor?
Nu văd nici o diferenţă între iubirea din secolul XVIII, să zicem, şi cea din epoca globalizării. Pe vremuri, din cauza iubirii se murea în dueluri de focul pistolului, azi, în cazul marilor şi disperatelor iubiri, se moare prin aruncarea de la etajul globalizant… Imperiul globalizării s-ar putea să dispară într-o bună zi, aşa cum au dispărut toate imperiile lumii. Să fiu înţeles clar: îmbrăţişăm Uniunea Europeană şi sperăm că nu va semăna, ca dictat, cu Uniunea Sovietică. Imensitatea şi temeinicia imperiului dragostei nu va dispărea nicicând, ea poate să moară numai odată cu dispariţia întregii omeniri. Aţi văzut vreun astronaut care, îndrăgostit de vreo stea, să rămână veşnic acolo, în nemărginirea cosmică, să nu se întoarcă acasă la femeia iubită şi la copiii săi?! Dacă veţi auzi că într-o zi cutare astronaut se va arunca din navă cu capul în jos, pe Pământ, să ştiţi că a făcut-o tot din cauza dragostei.
Dacă dragoste nu e, nimic nu e. Consideraţi că această maximă e cea mai exactă sau puteţi veni şi cu alte ziceri?…
Această minunată maximă este veche ca Biblia. Mai exact, vine chiar din Biblie. Eu sunt o fire religioasă. Deci, nu pot contrazice Sfânta Scriptură. Singurul lucru biblic pe care nu-l pot primi în întregime este cel cu expunerea, cu întoarcerea pentru lovire şi a celuilalt obraz. Nu pot întoarce şi celălalt obraz. Din cei doi obraji măcar pe unul trebuie să-l apărăm cu toată puterea şi demnitatea. Să rămână curat şi nescuipat ca să-l poată săruta Dumnezeu neîngreţoşându-se…
Un proverb francez spune că dragostea veche şi tăciunele stins se aprind în orice anotimp. E la fel şi în cazul D-voastră. Continuaţi să scrieţi poezii de dragoste…
Adevărata şi marea iubire este o veşnică şi chinuitoare insomnie. În tinereţe nu poţi dormi din teama de a nu pierde iubirea. La bătrâneţe somnul îţi este tulburat de altă frică: de teama că însăşi iubirea te-ar putea pierde într-o fatală clipă. Iată ce zice în acest sens genialul “fricos” Shakespeare: “Ostenit de toate, de toate aş dori să mă despart, nu numai că, murind, îmi las singură iubirea”.
Un cunoscut scriitor zice că artistul trebuie să fie bărbat, iar muza – femeie. Sunteţi de acord cu această maximă?
Sunt total de acord. Dacă femeia aeriană, adică muza de care vorbiţi, nu se supune artistului, ea trebuie cucerită cu forţa. Până la urmă, şi artistul, şi muza, pe care tot din dragoste a sedus-o artistul, trăiesc în pace şi bună înţelegere. Dar asta se întâmplă numai în artă, iar nu şi în viaţă. Ideal însă este să-ţi vină singură muza lângă pat (scriu, de obicei, culcat), fără să o forţezi. Dar viaţa este atât de scurtă şi de încurcată, că nu mai ai timp s-o aştepţi visător.
William Barclay a zis că “În viaţa unui om sunt două zile importante: ziua în care ne-am născut şi ziua în care am descoperit de ce ne-am născut”. D-voastră, maestre Grigore Vieru, când v-aţi pătruns de acest adevăr?
Oamenii de rând, îndeosebi ţăranii, nu dădeau o prea mare importanţă zilei de naştere, şi nici nu-şi puneau filosofica întrebare: de ce s-au născut? Ei erau copiii Naturii şi îşi trăiau viaţa ori îşi întâmpinau moartea într-un mod natural, ca pe un “fragment din ordinea universului, ca pe un fragment din viaţa lumii”. Ca artist, descoperi sensul naşterii în momentul când accepţi să fii aniversat. Nu este o ruşine să trăieşti şi din bucuria aniversărilor atunci când descoperi că le meriţi. Tot ca artist însă, cel mai important lucru este să descoperi că eşti iubit. Cred în convingerea lui Montaigne, care zicea că, chiar dacă s-ar putea face temut, tot i-ar plăcea mai mult să se facă iubit.
Sunteţi cu adevărat un poet al dragostei şi aş vrea să aflu în acest sens dacă în antologia poemelor de dragoste pe care aţi îngrijit-o V-aţi îndeplinit scopul…
Grijile cotidiene, iar uneori asupririle lor, banalizează şi îngustează viaţa într-atât, încât fără binefacerea erosului n-ai putea să răzbaţi prin ea fără să te sufoci la un moment dat. Am iubit şi iubesc. De aceea n-am lâncezit şi mi-am păstrat vie respiraţia şi nădejdea în izbândă. Sunt deci un poet al iubirii, iar iubirea este a poeziei. Iubirea este singura dreptate pe lumea asta. Iubirea este o jertfă zilnică. Păcat că măreţia sacrificiului o găsim mai mult în singurătatea iubirii. Prin antologia care poartă un titlu biblic – “Cât de frumoasă eşti!” – cred că mi-am îndeplinit o datorie faţă de mama, faţă de femeie, faţă de Limba Română.
Consideraţi că aţi scris deja cel mai frumos poem de dragoste?
Nu ştiu dacă am scris cea mai frumoasă poezie de dragoste, dar ştiu că am crescut cu dragoste şi am educat cei mai frumoşi copii.
Să trăiţi mulţi ani, maestre! Vă mulţumesc. |
Cautare
Ultimele Articole
-
Au scris poeţi - Roger Sibingo Euterra (P. Comsa)
-
Interviu cu Grigore Vieru de Valentin Marica, 1995
-
Grigore Vieru, alb de duminică - Valentin Marica
-
Verde rar - Valentin Marica
-
De sânge-i tăcerea... - Valentin Marica
-
Clipa - Valentin Marica
-
Grigore Vieru despre Constantin Preda
-
Am fost si rámân Basarabie - Efim Chicu
-
Doar în Patria mea... - Efim Chicu
-
Formular
Comments
wizard88
www.tulleeho.org