Potcoava

Lui Aristide Buhoiu

Tot aurul românesc
Era în potcoava calului.
Fierbinte şi alergătoare
Şi victorioasă,
În văzduh scânteia.
A paine şi lapte, şi trandafir
Mirosea pielea ei aurie
De femeie indragostită.
Nimeni nu ştia
Să muşte-n iubire
Pământul ca ea.
Unde-a căzut?! În care
Iarbă uitată?!
În care război?!
În care-amintiri?!
Îngheaţă pe mâini apa
Şi roua pe iarbă.
Focul potcoavei s-a stins.
S-a stins viaţa ei, potcoava
Cabrâta-n
Văzduhul strafulgerat,
Pe zvârcolirea ţărânei,
Pe ţipătul
Pietrei carpatice.
Potcoava
În care se adunase
Tot aurul românesc.

* * *

Zoei Dumitrescu-Busulenga

Murise omul de zăpadă.
Şi răsărise omul de lacrimi.
Veniseră încă o dată străinii.
Şi-i puseră foc. În pocnete
Asurzitoare săreau în sus
Lacrimile noastre
Ca nişte cartuşe
Aruncate în jar de copii.
Veniseră oamenii de fier
Învingători în războiul nedrept
Îndreptat împotriva lacrimii noastre.
Şi n-am mai cântat.